I’ll Be Seeing You (1944), filme online HD subtitrat în Română

I’ll Be Seeing You (1944), filme online HD subtitrat în Română

I’ll Be Seeing You (1944), film online HD subtitrat în Română

Mary Marshall (Ginger Rogers) şi Sergentul Zachary Morgan (Joseph Cotten), doi proscrişi din punct de vedere social, se întâlnesc în timp ce aşteaptă amândoi trenul spre Pinehill. Zach, o victimă a stresului post-traumatic cauzat de război care l-a făcut, practic, un prizonier al propriei sale minţi, tocmai ce a primit zece zile de permisiune pentru a părăsi spitalul în încercarea de-a se readapta vieţii sociale de zi cu zi. Mary, condamnată pentru omor prin imprudenţă, a primit la rândul ei opt zile de permisie pentru a petrece Crăciunul cu mătuşa ei.

Fiecare dintre ei păstrează propriul secret. Mary îl minte pe Zach şi îi spune că este o agentă de călătorii aflată în drum spre familia ei pentru a petrece sărbătorile, iar Zach o minte că se duce să-şi viziteze sora în Pinehill. După ce trenul opreşte în gară, cei doi fac şi cunoştinţă în adevăratul sens al cuvântului, spunându-şi unul altuia cum se numesc. Mary se duce apoi la reşedinţa Marshall unde se reuneşte cu unchiul Henry (Tom Tully), mătuşa Sarah (Spring Byington) şi vărul Barbara (Shirley Temple).

Între timp, Zach se cazează în YMCA. Nesigură pe ea după trei ani de puşcărie, Mary deplânge pierderea visurile sale din tinereţe de-a avea un soţ şi o familie. La scurtă vreme după aceea, Zach o sună, iar Mary îl invită pe acesta la cină. După cină, Zach îi spune lui Mary că, de fapt, nu are nicio soră şi că s-a oprit la Pinehill doar pentru a fi în apropierea ei. Cei doi merg apoi la un film de război, însă Zach rămâne fără cuvinte atunci când Mary îi pune întrebări referitor la propriile sale experienţe din război.

Urmăreşte online filmul I’ll Be Seeing You 1944, cu subtitrare în Română şi calitate HD.

SERVER 2

SERVER 3

SERVER 4

loading...
Parerile vizitatorilor nostri despre acest film:

Spune-ne parerea ta despre acest film