Vikings – Vikingii, sezonul 2, serial online subtitrat în Română

Urmăreşte sezonul 1 complet din serialul Vikings - Vikingii, cu subtitrare în Română.

Vikings – Vikingii, sezonul 2, serial online subtitrat în Română

Pe parcursul întregului prim sezon a existat o rivalitate ţinută ascunsă între Rollo şi Ragnar, dar în tot acest timp, fiecare inamic al lui Ragnar îl toca mărunt la psihic pe Rollo ca să-l facă pe acesta să se întoarcă împotriva fratelui său. Toţi îi spuneau că o fi el mare războinic, dar numele fratelui său îl eclipsează şi nu va putea niciodată străluci şi face un renume cel puţin la fel de răsunător ca al lui cât timp va sta în umbra lui Ragnar. În cele din urmă, această strategie a dat roade, iar Rollo a fost convins de Contele Bjorg să i se alăture pentru a lupta împotriva Regelui Horik şi, implicit, împotriva lui Ragnar!

Acum, acest al doilea sezon, preia evenimentele exact de unde au rămas în primul şi Floki are o replică genială chiar în debutul episodului 1: „Cine are nevoie de un motiv pentru trădare? (răspunzând speranţei lui Ragnar de-a nu fi trădat de fratele său deoarece n-are niciun motiv s-o facă) Întotdeauna trebuie să te gândeşti la ce e mai rau, Ragnar, chiar şi de la neamul tău. Astfel, vei evita prea multă dezamăgire în viaţa ta.” Şi are dreptate, deoarece imediat apare Rollo cu armata lui Horik.

Şi nu, nu vă speriaţi, nu este un spoiler! Acest lucru se petrece în primele 2 minute ale episodului 1, ceea ce urmează este cu adevărat surprinzător. Desigur, în acest sezon nu este uitată nici prinţesa Aslaug care va complica foarte tare viaţa lui Ragnar şi a soţiei sale, Lagertha. Dacă-mi permiteţi o părere personală, pe mine mă deranjează apariţia acestei prinţese pentru că nu-mi place direcţia în care conduce serialul, dar poate că aşa au fost evenimentele istorice, aşa s-a întâmplat şi în realitate, astfel că producătorii n-au vrut să modifice cursul istoriei, dar în orice caz, nu-mi convine asta.

Urmăreşte online serialul Vikings – Vikingii, sezonul 2, cu subtitrare în Română.

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 1

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 2

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 3

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 4

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 5

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 6

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 7

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 8

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 9

Vikings – Vikingii, sezonul 2, episodul 10

Acesta este ultimul episod!!! Următorul sezon va apărea în 2015!


Se blocheaza filmul?! Click aici pentru instructiuni!


You can leave a response, or trackback from your own site.

72 Responses to “Vikings – Vikingii, sezonul 2, serial online subtitrat în Română”

  1. Stefan says:

    Saracu,intre doua nu te ploua dar nici bine nu iti e :)))),abia astept urmatoru episod :x

  2. Al3x says:

    MERSIIIIII MUUUUUUUUUUUUULT

  3. Aknaton says:

    Când apare episodul 2 de la sezonul 2 ?

  4. doru says:

    Multumesc mult

  5. Adi says:

    Super frumos episodul….am vazut toate epis din sezonul 1….sunt fan vikings…meita vizionat…apropo pe cand si celelalte epis din sezonul 2 ?????

  6. Lazar says:

    Bravo admin, se vad gusturile bune!
    La mai multe…

  7. Anonymous says:

    Nu se ştie când apar următoarele episoade.

  8. Roger says:

    Trebuie sa le multumim tuturor, foate frumos filmu

  9. liviu says:

    sa transormat in telenovela
    nu mai pot sa urmaresc asa ceva.

    • allex says:

      Te poti uita la trilogii – 3 filme.
      Sau doar artistice 1 film.
      Asta nu este telenovela- dupa cum se vede este realizata de history

  10. mihai says:

    imi place la nebunie

  11. Alex says:

    Cel mai tare serial.Rollo sigur pregateste el ceva nou… nu se poate abtine de la prostii. Asteptam urmatoarele episoade, asteptam :)

  12. Marian says:

    10 2-01 27/Feb/14 Brother’s War [Recap]
    11 2-02 06/Mar/14 Invasion [Recap]
    12 2-03 13/Mar/14 Treachery
    13 2-04 20/Mar/14 Eye For an Eye
    14 2-05 27/Mar/14 Answers in Blood
    15 2-06 03/Apr/14 Unforgiven
    16 2-07 10/Apr/14 Blood Eagle
    17 2-08 17/Apr/14 Boneless
    18 2-09 24/Apr/14 The Choice

  13. allex says:

    In ce zi apare deobicei episodul.
    Multumesc.

  14. Stefan says:

    cand apare episodul 4?

  15. florin says:

    Super filmul,multumesc marian pentru program,,multumesc administrator

  16. Stefan says:

    dc nu e in 720 hd episodu 4?

  17. KARINA says:

    multumesc multtttttttttttttt

  18. Vali says:

    Bun rau

  19. Lazar says:

    Stie cineva la ce ora baga ep 5 ? Astazi e in 27 asa cum nea dat orarul adminul!

    • Anonymous says:

      Ce a dat Marian este programul pentru America. Pune câte o zi în plus la fiecare dată şi vei avea data aproximativă pentru când va apărea pe site.

  20. Lazar says:

    Multumesc pt. informatie

  21. petrica says:

    Salut sunt un fan inrait episoadelor de genul asta vikings spartacus arrow, as dori sa stiu ce seriale genului asta de film mai sunt. Pentru ca apare odata pe saptamana si eu am urmarit vikings sezon 1 intro noapte:). Multunesx si vizionare placuta filmului vikings.the best movies to the world.

  22. alex says:

    multumim mult

  23. eu says:

    E 28 si tot nu a aparut ep 5 :((((

  24. eu says:

    ce se intampla???

  25. laur says:

    multumim mult

  26. Stefan says:

    Sper ca astazi apare,nu mai am rabdare :))

  27. eu says:

    Greu… greuuu!

  28. Stefan says:

    Patience!:D

  29. eu says:

    bullshit!

  30. Stefan says:

    Finally!

  31. Stefan says:

    acu astept si cu mai mare suspans viitoarele episoade,avand in vedere ce arata la sfarsitul acestui episod ^_^

  32. Al3x says:

    Mai sunt doar 4 episoade…

    • Stefan says:

      da,mai sunt 4 episoade din sezonul asta,dar in interviul dat de regizor,a spus ca ragnar ajunge sa faca raiduri in franta,si chiar sa se intalneasca cu populatia bastinasa din america

  33. dan says:

    excelent serial…..

  34. Alex says:

    Sunteti asa niste enervanti. intebati toti cand apare, de ce nu a aparut… Pe History channel la tv apare in fiecare vineri seara deci pe site aici ar aparea sambata dupa masa sau seara , nu mai intrebati mereu cand apare urmatorul episod.

  35. Knut says:

    Ragnar isi achita mereu datoriile, sper ca Rollo sa-i fie alaturi pana la capat … de-abia astept ep 7 , inca 3 si-apoi alt an lung de asteptare

  36. Kriptas says:

    Din informatiile existente pe net rezulta ca Ragnar a atacat si cucerit Parisul.
    Iar un Rollo (nu se stie daca fratele acestuia sau nu) a intemeiat ducatul Normandiei (north-man).
    Poate si de aici dorinta obsesiva a normanzilor de a cuceri Anglia…
    Iar Ragnar a avut, intr-adevar, multi fii… pe care ins aistoria doar ii aminteste ca fiind cei care au cucerit initial Anglia, l-au razbunat pe Ragnar si au instaurat stapanirea daneza asupra tinutului englez (orasul York a fost infiintat de danezi care ii spuneau Jorvik).
    Nu scrie nici unde insa ca s-ar fi intalnit cu ….indienii nord americani

  37. Ragnar says:

    Intr-adevar, un serial deosebit!

  38. dan says:

    salut admin!mai apare 7 ca astept…ai uitat de noi?

    • Anonymous says:

      Păi dacă abia a apărut 6, cum să-ţi pun 7-le? Nu te uiţi şi tu pe program? Săptămâna viitoare apare episodul 7. ;)

  39. symy says:

    Mersi admin,super fain serialul…:)

  40. Roger says:

    Cand apare 7 ? azi trebuia sa apara

  41. Ragnar says:

    Apare maine dupa-amiaza

  42. Anonymous says:

    A apărut.

  43. mircea says:

    Astept cu nerabdare fiecare episod nou. Apreciez filmul ca exceptional.

  44. Stefan says:

    nu a aparut ep 8 :((

  45. Bogdan says:

    Cand apare episodul 8 ?????

  46. Anonymous says:

    Nu ştiu, aşteptăm traducătorul. O fi în vacanţă, cine ştie… poate la noapte sau mâine după amiază să apară.

  47. Zarama says:

    Foarte tare,abia astept urmatorul episod! Tino tot asa faci o treaba buna!!

  48. NIcu says:

    Nu prea inteleg ce o tot dati cu “evenimentele istorice”. Daca ati fi citit Vikingii de Bengtsson ati fi realizat ca 20-30% din sezonul 1 e inspirat de acolo. Ragnar=Orm preotul exista si acolo samd. Filmul e o fictiune dar este frumos.

  49. Al3x says:

    In caz ca se vede greu, inchideti-va uTorrentul daca il aveti deschis.

  50. Stefan says:

    Va mai fi un episod?adica episodul 10?sau asta e sfarsitul sezonului?si daca e sfarsitul sezonului,stie careva cand va aparea sezonul 3?

  51. Daria says:

    Cand apare episodul 10?

  52. asd74 says:

    Si noi ce face pana in 2015?

  53. Zarama says:

    Multumesc de serial foarte tare, astept cu nerabdare sezonul 3!

  54. Mihai says:

    dc nu pot sa vad ep 10??? (this video has been removed from public acces)

  55. unique_v says:

    multumesc!foarte captivant.

  56. Duca Stanescu says:

    Super tare sezunul 2. Astept cu nerabdare sezonul 3

Ţi-a plăcut filmul? Spune-ţi părerea despre el.

P.S. Dacă se întâmplă ca un film să nu meargă, lăsaţi un comentariu pentru a fi înlocuit, altfel nu am de unde şti că acel film nu mai merge. Mulţumesc.


eight − = 5

Parteneri: Iubiri Secrete | Filme Online | filme online | Filme Noi
XXX CLOSE / INCHIDE XXX