All Is Lost 2013, filme online subtitrat în Română

aaa
aaa
All Is Lost 2013, filme online subtitrat în Română

All Is Lost 2013 (Totul este pierdut), film online subtitrat în Română

Filmul începe undeva în Oceanul Indian cu personajul principal, al cărui nume nu este dezvăluit (Robert Redford), narând: „Îmi pare rău. Ştiu că asta înseamnă puţin în acest moment, dar chiar îmi pare. Am încercat. Cred că veţi fi cu toţii de acord că am încercat. Să fiu sincer, să fiu puternic, să fiu bun, să iubesc, să fiu corect. Dar n-am fost.” Apoi spune că „Totul este pierdut”. Cu opt zile mai devreme, el se trezeşte şi vede că apa i-a inundat barca. El merge pe punte şi vede că barca lui s-a ciocnit cu un container de transport apărut de nicăieri şi i-a găurit carena.

El se apucă să-şi repare barca, ascuţind o bucată de lemn pentru a acoperi gaura respectivă, însă după ce face o inspecţie mai amănunţită, el îşi dă seama că în timpul impactului a fost afectat şi sistemul de navigaţie şi comunicaţie. Încearcă apoi să repare şi aceste sisteme, toarnă apă pentru a îndepărta sarea provenită din apa mării din ele şi apoi, folosind o baterie, reporneşte radioul. El se întoarce în cabină şi începe să citească o carte atunci când radioul porneşte şi se grăbeşte să prindă semnal, dar iese din aria de acoperire şi nu prinde nimic.

O furtună puternică se abate asupra locului în care se află el şi face tot posibilul să-i facă faţă şi să-şi menţină cursul, dar este aruncat peste bord şi reuşeşte să revină pe punte după o strădanie îndelungată. Barca se răstoarnă, distrugând catargul şi toate echipamentele de la bord. Cu barca avariată grav şi pe cale de-a se scufunda, el decide să o abandoneze şi să se lase purtat de maree pe o barcă gonflabilă.

Urmăreşte online filmul All Is Lost 2013 (Totul este pierdut), cu subtitrare în Română şi calitate HD.

loading...
Parerile vizitatorilor nostri despre acest film:

12 responses to “All Is Lost 2013, filme online subtitrat în Română”

  1. cameluta says:

    superb,cat a luptat omul asta,exceptional film,extraordinar

  2. De kakat, film de someroi says:

    Penibil, n-are nici o legatura cu marinaria si nici cu cinematografia. Film jalnic si enervant. Cred ca au fost drogati, o reala rusine.Ce si cum s-a povestit, n-are nici o legatura cu realitatea. Pentru orice marinar, asta e o jignire.

  3. edy99 says:

    asta nu e film !!!! e o tampenie mai mare ca regizorul ! nu are nici o treaba nici cu marea nici cu marinarii nici cu vreun supravietuitor …e de ras pt cinma si de plans pentru cine se mai uita la film ca pierde efectiv aiurea TIMPUL !

  4. flo says:

    sincer ma asteptam sa fie altfel, ma dezamagit filmul.

  5. primul marinar al tarii says:

    ce de-a regizori pe aici si marinari,mai,ce priceputi sunteti cu totii,ia apucati-va de treaba sa vedem de ce sunteti in stare

  6. Pedro says:

    Cam slabut

  7. tabascus says:

    Slab rau si enervant,cand am vazut ca nu profita de containerul ala ,se urca pe el si repara barca cu ceva, macar avea un punct de sprijin exterior,am stiut ca e varza filmul si bine am facut.
    Filmul asta e o propaganda Americana,,,vezi Doamne Redford nu e terminat si e plin de energie….

  8. coco says:

    sincer nu ma asteptepam ca redfort sa accepte asa un rol nonsens si plictisitor,dar mna,se vede ca acu e mos si nici dracu nu i mai da roluri calumea,in filmul cu demi more a fost mortal,asta e film de amatori de doi lei,rusine regizorului,un film zero fara nici macar monolog

  9. mister says:

    Tema filmului este interesant dar sunt anumite clisee iar filmul este foarte static.Te astepti sa se intample ceva dar nu vezi de cat un marinar care incearca sa supravietuiasca si asa tine tot filmul.Il consider mai mult un documentar, tehnici de supravietuire si atat.

  10. oarecare says:

    toti va dati cu presupusul in fel si chip,ba de actor,ba de film,de ce nu incercati sa simtiti singuratatea si,intr-un final,disperarea unui om care nu prea are alternative si nu mai stie ce sa faca,care a incercat asa cum s-a priceput el mai bine,toti sunteti atat de destepti de pe margine si dati atatea solutii in conditii de siguranta si confort,dar daca ati fi in aceeasi situatie cu siguranta ca nu ati gandi la fel precum scrieti.filmul se vrea ,cred,cat mai aproape de realitate,si nu toti suntem marinari ca voi,el e un om obisnuit cu ceva cunostinte marinaresti,cu siguranta nu atat de destept ca voi…mari critici de film…un film static,dar ce se poate intampla pe o barca in mijlocul oceanului,cred ca s-au intamplat destule…vreti filme cu eroi,aventuri,sex,droguri,batai,puscariasi,etc,cautati alt film.

  11. oarecare says:

    asta e si ideea,un OM,nu marinar,care se lupta sa supravietuiasca…cautati efecte speciale si falsuri in alte filme,daca ce se vrea cat mai aproape de realitate va plictiseste

  12. eu says:

    este un film psihologic care vorbeste despre vointa, speranta, teama, disperare, singuratate si deznadejde… trairi pe care le avem toti numai ca aici sunt traite la cote maxime… un rol greu, foarte bine jucat… numai un actor foarte bun putea fi atat de graitor intr-un film fara cuvinte…
    p.s. cei care credeti ca e un film marinaresc despre tehnici de supravietuire, nu ati inyeles nimic 😉

Spune-ne parerea ta despre acest film